Liberalul Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov și considerat ca fiind cel care conduce opoziția din PNL față de Ilie Bolojan, a făcut declarații șoc, în această seară, la Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii ”Ora de foc”, moderată de Oana Zamfir.

”În vara anului 2024, înainte de alegerile prezidențiale, domnul președinte de pe atunci, Nicolae Ciucă, ne spusese în două sau trei rânduri că dânsul nu dorește să candideze la Președinția României și ne-a spus că dacă găsim un lider care este dispus să-și asume această candidatură, dânsul face pasul lateral și îl sprijină. M-am întâlnit atunci cu domnul Ilie Bolojan împreună cu doi colegi liberali, doi colegi liberali importanți, prieteni cu domnia sa și i-am propus domnului Bolojan să candideze la Președinția României. Aveam sondajele și ne arătau că nu avem șanse să câștigăm cu Nicolae Ciucă, un om deosebit, un om extrem de decent, dar care nu trecea acest test greu nu putea să-l treacă din varii motive. Domnul Bolojan ne-a refuzat”, a povestit Thuma.

Liberalul a susținut că primul șoc l-a primit de la Ilie Bolojan chiar în cadrul acelei discuții – ” Nu faptul că a refuzat m-a deranjat sau, să zicem, a fost un șoc pentru mine. Faptul că a venit cu două alternative. Ne-a zis să ne gândim dacă nu cumva Mircea Geoană sau Elena Lasconi ar fi candidații buni pe care Partidul Național Liberal să îi susțină. Pentru mine a fost un șoc, pentru că eu nu am fost în niciun alt partid în afară de Partidul Național Liberal. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată”

Hubert Thuma i-a reproșat lui Ilie Bolojan ”o anumită încercare de USR-izare a partidului și acest lucru e evident. Uitați-vă la funcțiile ministeriale. În afară de un ministru liberal, ceilalți trei nu fac parte din PNL. Uitați-vă la cabinetul lui din Piața Victoriei, sunt mai mulți cei de la USR și REPER la cabinetului premierului decât de la PNL, deci este o USR-izare a partidului”.

Vezi declarația aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.