O situație fără precedent pe piața energiei din România s-a înregistrat, luna aceasta – ANRE a anunțat retragerea licenței de furnizare a energiei electrice deținute de SC Grenerg SRL. În mai puțin de un an, firma a primit amenzi totale de 1.165.000 de lei pentru peste 100 de abateri documentate prin controale ANRE, și a continuat să comită fapte identice cu cele pentru care fusese deja sancționat la nivelul maxim permis de lege.
Principalele abateri constatate – schimbarea furnizorului fără acordul clienților finali, precum și încălcări repetate ale regulilor privind facturarea energiei electrice și relația contractuală cu consumatorii. Mai exact, clienți ai altor companii de electricitate s-au trezit peste noapte că sunt clienții Grenerg și că plătesc facturi umflate, care conțin tot felul de taxe ilegale, cum ar fi taxă de avocat.
Cei 22.564 de clienți afectați, dintre care 22.102 casnici, vor fi redistribuiți către furnizorul de ultimă instanță desemnat la nivelul lunii iunie 2026, în conformitate cu procedurile în vigoare, fără întreruperea alimentării cu energie electrică. Clienții care nu sunt mulțumiți cu prețul oferit de FUI au opțiunea și dreptul legal de a încheia noi contracte de furnizare energie electrică cu furnizorul pe care îl aleg. Pe platforma www.posf.ro, ANRE oferă concumatorilor de energie electrică atât un comparator de prețuri, cât și posibilitatea să-și aleagă furnizorul de energie electrică și să încheie contract cu acesta.
Extrem de important pentru consumatori pentru a nu lua din nou ”țeapă” este să-și aleagă un furnizor cunoscut, nu firme de apartament. Conform informațiilor existente în zona de acțiune a celor de la Grenerg SRL a apărut o ”clonă” – Local Gaz. Clienții din zona Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin sunt principalii vizați de această operațiune.







