Surprize majore în bătălia pentru șefia structurilor de parchet din România, unde toate înscrierile s-au făcut astăzi, în condițiile în care înscrierile s-au încheiat la ora 12. După atacurile repetate ale lui Nicușor Dan la adresa șefului DNA, Marius Voineag, și a șefului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, cei doi nu și-au mai depus candidaturile pentru un nou mandat. Voineag va candida de unul singur pentru funcția de adjunct la Parchetul General, în timp ce Florența va candida pentru funcția de adjunct la DIICOT.
Pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-ai depus candidaturile Cristina Chiriac, şef DNA Iași și Bogdan-Ciprian Pîrlog, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, acesta depunându-și candidatura și pentru șefia DIICOT.
Trei candidați sunt pentru șefia DNA – Ioan-Viorel Cerbu, procuror DNA, delegat în funcţia de procuror şef adjunct al DNA, Tatiana Toader, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie și Vlad Grigorescu, procuror DIICOT.
Pentru șefia structurii anti-mafia mai candidează actuala șefă Alina Albu, Ioana-Bogdana Albani, procuror şef serviciu în structura centrală a DIICOT cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – structura centrală și Codrin Miron, șeful DIICOT Timiș.
Pentru cele două funcții de adjunct de la DIICOT, alături de Alex Florența, Aurel-Cristian Lazăr, procuror la DIICOT Timişoara, Claudia-Ionela Curelaru, procuror şef adjunct al DIICOT, Gill-Julien Grigore – Iacobici, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa și Mihai-Răzvan Negulescu, procuror DIICOT.







