Poliția Română a anunțat, astăzi, că a reușit să lămurească condițiile în care s-a produs incidentul deosebit de grav de sâmbăta trecută în localitatea Crușovăț din județul Caraș-Severin și să-i identifice pe cei implicați. Vă reamintim că trenul IR 1691 care circula pe magistrala 100, din direcția București către Timișoara, în zona stației CF Crușovăț, jud. CS, a lovit o osie de cărucior, aflată pe calea ferată. În tren erau aproximativ 30 de călători. Garnitura de tren circula cu viteTrenul a staționat aproximativ o oră și din fericire nu au fost persoane rănite. A fost descoperită o altă osie așezată pe o altă linie de cale ferată în timpul cercetării la fața locului.

”În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin din cadrul SRPT Timișoara, au fost identificați doi minori bănuiți de amplasarea celor două osii metalice pe linia de cale ferată în zona stației CF Crușovăt.Cei doi minori au fost depistați și conduși la sediul poliției împreună cu reprezentanții legali. Având în vedere gravitatea faptelor și riscul major generat pentru siguranța circulației feroviare, polițiștii au dispus reținerea celor doi minori, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația în vigoare”, se arată în comunicatul Poliției Caraș Severin.

Surse judiciare au declarat că este vorba de doi adolescenți, în vârstă de 16 și 17 ani, din Crușovăt, care, în timpul audierilor, au declarat că au pus osii pe liniile de cale ferată ca să vadă ce se întâmplă.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, polițiștii sesizându-se din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasa, din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.