Sursă foto: antena3.ro

O dronă lansată de Rusia spre Ucraina s-a prăbușit, azi noapte, peste un bloc din Galați, a explodat la impact și a provocat un incendiu, informează DSU, autoritățile locale și MApN.

Potrivit ministerului, „în cursul nopţii de joi spre vineri, Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, unul dintre aceste aparate de zbor fiind urmărit de radare până în zona de sud a municipiului Galaţi, unde s-a prăbuşit pe acoperişul unui bloc de locuinţe, impactul fiind urmat de un incendiu”.

La fața locului au fost mobilizate echipe specializate din IGSU şi alte structuri din MAI, din Serviciul Român de Informaţii şi din Poliţia Română.

Din cercetările efectuate de specialiştii SRI la faţa locului, toată încărcătura explozivă a aparatului fără pilot a explodat, a comunicat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galaţi, a precizat că, în total, au fost patru victime: două persoane au fost transportate la spital cu traumatisme uşoare şi alte două, cu atacuri de panică, au primit îngrijiri la faţa locului. Incendiul provocat în urma prăbușirii și exploziei dronei a fost, în cele din urmă, lichidat.

Planul roşu de intervenţie, declanșat inițial, a fost ulterior dezactivat.

Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat la ora 01:19 a.m., vineri dimineața, din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române. Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei, a mai menționat ministerul de resort, fără a preciza de ce avioanele de luptă nu au doborât drona.

În contextul atacului rus, au fost transmise mesaje RO-ALERT pentru judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila. 

Citește pe Antena 3.ro toate evoluțiile din acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.