DNA a prins-o, astăzi, în flagrant avocata Adriana Georgescu, în timp ce primea bani după ce a pretins că poate interveni la șeful DNA, Marius Voineag, și la oameni din Guvern pentru a obține soluții favorabile în dosare penale. De asemenea, a fost ridicat pentru audieri și pe Gheorghe Iscru, care pretindea că este general SIE. ”Ținta” a fost afaceristul Jean Paul Tucan, care este anchetat de DNA în dosarul șpăgilor din portul Constanța și care a fst trimis în judecată de Parchetul European pentru că și-ar fi construit un imobil folosit cu destinația de locuință din banii pentru un port turistic de agrement.

Surse judiciare au declarat că anul trecut că avocata, care este membru PNL și consilier local la sectorul 1 din București, ar fi solicitat prin intermediari nu mai puțin de 500.000 de euro, pretinzând că are ”pile” politice care o vor ajuta să obțină soluții favorabile în cele două dosare penale. O primă tranșă de bani a fost primită de avocată, anul trecut, aceasta primind 5.000 euro. Astăzi, liberala a fost prinsă în flagrant când a primit 60.000 euro. Flagrantul a fost făcut chiar în locuința avocatei.

UPDATE Adriana Georgescu și Gheorghe Iscru au fost arestați de Curtea de Apel București pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.