Marea tăcută a muncitorilor români păleşte în faţa valului agresiv de conaţionali cerşetori si hoţi care-şi fac veacul prin Italia. Pe romi îi găseşti în Italia peste tot. De pe şantierele de lângă Roma, până în faţa bisericilor unde colectează euroi cu mâna-ntinsă. Ai parte de şocul românesc de cum ajungi în „cizmă”. În staţia Termini, centrul nervos al comunicaţiilor din capitală, nu scapi fără să fii dijmuit. Din mulţime apare o ţigăncuşă bine îmbrăcată pe care n-ai remarca-o, dacă brusc nu ar întinde mâna. „Pregoooo”, îşi încearcă norocul, cu privirea-n şase să nu apară Poliţia sau Carabinierii. Ochiului format nu-i scapă nimic. Pe tejgheaua barului, unde zboară ceştile cu espresso, zăreşte un bon de casă întreg. Fără a sta pe gânduri, femeia înhaţă bucata de hârtie şi i-o vâră sub nas barmanului cerând o cafea. Italianul o priveşte tâmp, dar nu prea ştie cum să scape din „încercuire”. Preferă să-i dea comanda ca să evite scandalul. Cu zâmbetul pe buze, ţiganca pleacă victorioasă cu paharul în mână. După un scurt răgaz, îşi reia cerşitul. Nu trec zece minute şi vine schimbul de tură. O puştoaică de doişpe ani îşi face loc, cu dexteritate, printre bagajele călătorilor. Ştie exact ce are de făcut. Se duce glonţ la mesele unde stă câte un cuplu. După trei încercări nereuşite, câştigă doi euro. Un început bun. Este doar 8,30 dimineaţa şi ziua e lungă. Sectorul fetei e destul de mare – toată staţia Termini plus metroul către Anagnina. Când nu o întâlneşti, ai şansa să dai pe câte un trubadur. După câteva acorduri de vioară, întinde un pahar de carton pentru cei care vor să plătească suplimentul de muzică din metrou.
Curve și chirurgi de genți
De romi nu scapi nici în autobuze. „Mari grijî că se jeluieşte la greu în autobuzî. Ştiu că şi eu merg des cu el. Sînteţi români de-ai mei şî di aia vă zîc”, ne sfătuieşte un tinerel zâmbind cu subînţeles, bucuros nevoie mare că aude vorbă românească. Gențile se taie la fix cu lama. Asta când degetele dibace nu-şi pot face treaba. Pe treptele bisericii Valdese, din piaţa Cavotir, unde, iniţial, trebuia să fie slujba de înmormântare a Giovannei Reggiani, am dat peste un român. Cu barba încâlcită şi mângâind o Biblie cu coperta tocită, aştepta pomană. „Îs din Braşov. N-am ce face în ţară. Aici, oricum e mai bine şi când nu faci bani”, ne explică bărbatul trecut de prima tinereţe. Singurele cu care nici o autoritate nu are nici o problemă sunt „fetiţele” care- şi fac veacul pe via Salaria, lângă autostradă. Cu fustele de-o palmă, ştiu sigur ca de lucru e tot timpul. „De ce să le alungăm în România? Ele nu omoară pe nimeni”, ne explică un italian.
Fie că e raid său nu, hoţii ştiu şi ei că în Italia trebuie să produci ca să supravieţuieşti. Adunaţi în jurul unei mese dintr-o tavernă din centrul Romei, patru „dulapuri” cu ceafa lată fac schimb de experienţă. Vorbesc româneşte ca să nu-i înţeleagă „macaronarii”. După câteva fapte vitejeşti, discuţia ajunge la un punct de cumpănă „dacă eşti în casă la broască şi vine garda peste: tine, nu sari şi de la etaj ca să scapi? Decât să stai cinci ani la bulău, mai bine-şi rupi o mână”.
13.11.2007, Roma
Publicat în cotidianul Gândul
