Ancheta DNA în scandalul licitaţiilor trucate de la Autoritatea Naţională Apele Române este departe de a fi încheiată, în presă apărând informaţii potrivit cărora procurorii anticorupţie investighează toate contractele derulate direcţiile din întreaga ţară. Titu Bojin, fostul şef al Apelor  Române „Banat”, retras strategic acum pe o funcţie de şef birou la structura naţională pentru că vrea să candideze la şefia Consiliului Judeţean Timiş ca „opozant” al actualei puteri, a fost cel care a dat binecuvântarea pentru o serie de proiecte executate cu cântec. PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că firma Lescaci Com din Negreşti Oaş, investigată de DNA pentru şpăgile date oficialilor din Ministerul Mediului, a avut lipici şi la contractele de la direcţia condusă de Bojin. Tot celebra firmă din Negreşti Oaş şi-a adjudecat, întâmplător, şi  proiectul „Regularizare pârâu Dognecea în aval de barajul Dognecea Mare”. La fel de întâmplător, utilajele firmei sunt alimentate cu combustibil de la benzinăriile familiei Bojin.

În cazul unui alt proiect important, în care a fost parte şi Lescaci Com alături de firma Tehnodomus SA Arad, sunt probleme grave de execuţie. În apropierea gării Jabăr, pe malul stâng al Timişului, se poate observa cu ochiul liber megaeroziuni şi un drum de acces în curs de prăbuşire care pune în pericol stabilitatea digului. Cu toate acestea firma din Arad, abonată atât la contracte de la „Apele Române” Banat, cât şi la cele de servicii cu firmele familiei Bojin, şi-a primit banii de contract plus suplimentări de buget.

Probleme sunt şi la modul de execuţie al proiectului “Ecologizare râu Bega pe sectorul Timişoara – Serbia”, unde deponeele amenajate în apropierea localităţii Utvin de Socot SA Târgu Mureş nu au fost etanşate, substanţele toxice ajungând în canalul Bega. Irelevant pentru cei de la Apele Române, atât timp cât firma a acceptat subcontractori de-ai casei – Cipalser SRL, aparţinând pesedistului Eugen Milutinovici sau Fasingos TRP SRL din Topolovăţu Mare.  Culmea, aceste firme transportă materialele de construcţii cu camionele firmelor familiei Bojin – Lugomet SA sau Remodet TMB SRL. Această „frăţie” a făcut ca lucrările de recepţie să fie făcute rapid şi plătite rapid, chiar dacă lucrările au fost nefinalizate sau executate de mântuială. Astfel, pe sectorul Poieni – Pietroasa, în cadrul proiectului “Amenajare râu Bega şi afluenţi pe sectorul Curtea – Poieni” nu au fost finalizate pragurile de beton de către Cipalser SRL, dar plăţile s-au făcut.

Lucrările de proastă calitate efectuate  la proiectul „Consolidare şi reprofilare canal descărcare Bega-Timiş pe sectorul Topolovăţ – confluenţă râu Timiş” au făcut ca de trei ori să se refacă după finalizarea oficială din cauza surpărilor malului. Şi acum se lucrează la remedieri de două dintre firmele de casă – Socot SA şi Fasingos TRP SRL – plătite cu noi fonduri de la bugetul de stat, deşi lucrările sunt în garanţie.

Titu Bojin spune că nu sunt probleme la derularea contractelor şi că „oricum din punct de vedere tehnic nu răspund eu ca director”. Şeful PSD Timiş a afirmat că „la lucrările de pe sectoril Topolovăţ lucrările se vor finaliza anul acesta. În cazul ecologizării canalului Bega nu sunt închise lucrările. Acolo se va îndigui cu pământ vegetal. La Poieni sunt discuţii cu acele praguri. Am discutat problema şi în comitetul de urgenţă pentru că se propune o altă variantă în cazul inundaţiilor”. Pesedistul şef  Titu Bojin nu vede nici o problemă în privinţa contractelor firmelor familiei sale cu cei care au contracte cu Apele Române, el declarând că ” nu există contracte de subantrepriză. Alta este furnizarea de servicii. Că există lucrări de transport sau furnizare de materiale de către diverse firme, asta este altă discuţie. Nu văd nici un conflict de interese”.

Publicat pe pressalert.ro 03.02.2012

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.