Noaptea de joi spre vineri a fost una norocoasă pentru cei mai bine de-o sută de şoferi adunaţi de cu ziuă în apropierea Vămii Porţile de Fier I. Pentru prima oară de la începutul conflictului din Iugoslavia, autorităţile sârbe au avut deschis non-stop punctul de trecere a frontierei, care în mod normal îşi închidea porţile la ora locală 16. „Ne-au chemat ei. Au nevoie mare de combustibil, că le-a ajuns cuţitul la os. Convenţia cu ai noştri a fost ca pe pod maşinile să meargă cu farurile stinse. Vor să se facă totul cât mai la negru, să nu afle NATO. Aud ăia ceva şi imediat trimit observatori aici, de nu mai mişcă nimeni în front”, ne-a spus pe un ton conspirativ un traficant, maestru în ale contrabandei. Unii dintre cei care şi-au vândut benzina sau motorina în localităţile iugoslave din apropierea graniţei susţin că ar fi văzut cisterne militare în care se încarcă combustibilul de abia achiziţionat de la români, dar nu s-a putut obţine confirmarea şi din alte surse. Pe tot parcursul nopţii, maşinile au trecut graniţa în Iugoslavia câte trei-patru pe podul prieteniei, având doar şoferii la bordul autovehiculelor.
La numai câteva ore după ce guvernul anunţase că România se va supune embargoului petrolier impus de Uniunea Europeană împotriva Iugoslaviei, în vama de la Dr. Tr. Severin lucrurile se desfăşurau după acelaşi tipic. Spre miezul nopţii, peste o sută de maşini se înghesuiau să prindă un loc cât mai în faţă, bătălia cea mare dându-se la intrarea în tunelul care dă exact în bariera vămii. Majoritatea vehiculelor aveau număr de Mehedinţi, pe cele venite din Caraş-Severin şi Hunedoara putând să le numeri pe degete. „Stai, bă, la coadă, că tu ai fost astăzi o dată, da eu stau de două zile şi tot aştept. Nu te las să intri nici dacă mă tai!”, îi striga un puşti de 19 ani, care abia se mai ţinea pe picioare de oboseală, unui şmecheraş cu Oltcit de Gorj ce-şi înfipsese botul maşinii în coloană, încercând să se bage în faţă. Un plutonier de la circulaţie, dotat cu vestă reflectorizantă, se certa de mama focului, la o aruncătură de băţ mai în spate, cu un alt spărgător de coadă: „Nu treci! Mă pun în faţa ta şi toată lumea o să te ocolească. Aici rămâi. Ce mama dracului să fac, că sunt unul singur”, se lamenta poliţaiul, în timp ce doi colegi de armă îşi omorau orele de serviciu în Vento, privind plictisiţi la coloana de maşini ce se întindea în faţa lor. „Las’, dom’le, să vezi ce o să fie mai încolo, când ar trebui să staţi din zece în zece metri ca să păstraţi ordinea”, i-a replicat sfătos un traficant obişnuit deja cu ambuscadele din ultimele zile. Cei care n-au mai rezistat oboselii au transformat banchetele maşinilor în paturi pentru a trage câte un pui de somn între două reprize de împins maşina spre pista de control a vămii.
Înainte de a trece de barieră, care reprezenta ultimul obstacol până la controlul vamal, dădeai de un ins negricios care-ţi oferea Marlboro de contrabandă la 15.000 lei pachetul, „la cartea roşie de unică folosinţă”, striga arar vânzătorul ce-şi ţinea pitită marfa într-o plasă ponosită de plastic. Tâlcul ţâpuriturii ne-a fost desluşit de acelaşi personaj după ceva timp, când l-am chemat la o cafea de afaceri, mai precis pentru a afla cum putem trece cu combustibil de mai multe ori peste graniţă în aceeaşi zi. „Când treci prima oară la români nu-i dai decât un pachet de Marlboro la vameş, dacă ai numai benzina din rezervor. Dacă mai ai pitite şi sticle sau în loc de benzină ai motorină, îi dai două pachete. La sârbi, dai şi la vameş, și la poliţist câte un pachet, dar să fie Marlboro 5. Altfel nici nu te bagă în seamă şi îi dă un bobârnac la pachet de-l cauţi prin mijlocul vămii. Dacă treci a doua oară, la români trebuie să-i dai şi la poliţistul de frontieră, ca să rezolve cu paşaportul” ne-a sfătuit insul. Deşi stau şi câte o zi pentru a trece cu un plin de combustibil graniţa româno-iugoslavă, traficanţii nu câştigă la un transport de benzină mai mult de 15 mărci germane, după ce au scăzut şpăgile date la cele două puncte de trecere a frontierei. Mulţi s-au reprofilat pe transportul de motorină, pentru că este mai avantajos, profitul fiind de aproximativ 30 de mărci germane. Şi pentru că tot a venit vorba de câştig, un vameş poate primi conform „algoritmului” aproximativ 50 de pachete de ţigări pe tură, pentru că bani cash nu se primesc din motive lesne de înţeles. Ulterior, ţigările sunt revândute de oamenii casei, care-şi opresc şi ei procentul. Oricum, profitul pe o tură se poate ridica şi la o jumătate de milion lei neimpozabil. Singurul lucru care părea să mai dea dureri de cap amărâţilor ce-şi pierd zile întregi ca să facă o marcă-n plus erau vorbele aruncate într-o doară de-un poliţist: „Lasă, că de abia aşteaptă Remeş momentul ca să facă litrul de benzină două mărci şi atunci o să vedeţi!…”.
Publicat 01.05.1999 în cotidianul Adevărul
