”Până acum nu s-au dat la om. Îi auzeam noaptea cum treceau pe lângă cortul meu. Dimineaţa vedeam că a mai apărut nişte motorină sau te miri ce. Îi băgăm în toate felurile, dar ei îşi vedeau de ale lor. Nu poţi să te pui cu ei, că-s neam şi vin toţi. Dacă l-au luat pe vreunul de pe aici, până acum nu s-a aflat. Cu ciordeala mergeau întruna, că din asta adunau banu’. Eu stau aici, lângă Tor di Quinto, de cinci ani şi n- am avut treabă cu nimeni. De când am venit în Italia am stat tot prin părăsenii. Nenorocirea asta cu femeia o să ne alunge pe toţi de aici”, povestea, ieri, cu glas şoptit, să nu-l audă şatra, Tiberio Lingurar. Între timp, aduna ce mai putea din cocioaba făcută arşice de gaborii italieni, ieri, înainte să dea lumina. „Cum sunt primul cu cortul, la mine au picat primii poliţaii. Când i-au dat un picior la uşă, a zburat din cartoane. N-am apucat să mişcăm până au împrăştiat tot. Ne-au tăiat furtunele şi au aruncat buteliile în râpă. Ne-au cerut actele şi după aia au răscolit până la ultima folie de plastic”. Nici una din „vilele” din trei cartoane și un cauciuc deasupra, de lângă staţia Tor di Quinto, n-a scăpat de control. Casa arestatului Mailat a rămas fără nici un perete de carton. Înăuntru, un dulap albastru atârna peste o saltea murată de ploaie. Ţiganii priveau cu jale la resturile cu care au rămas. Singura fericită era o „topmodeleasă” care zâmbea tâmp dintr-un poster scăpat de picioarele trupelor de intervenţie.
Înainte să plece, gaborii au şi împuţinat tabăra celor 60 de ţigani, majoritatea de prin judeţul Sibiu, Au luat cu ei şase suspecţi. „Dar nu ne-au spus de ce-i umflă. Al meu copil are 16 ani. De azi dimineaţă nu mai ştiu nimic de el”, se jelea o ţigancă trasă la blugi şi pulover gri. Puţin mai încolo, mama lui Romică Mailat, omul din cauza căruia Guvernul Italiei s-a adunat în miez de noapte să dea lege specială pentru imigranţii infractori, îi ţinea isonul „până acum nu a făcut nimic. A fost cuminte. Poate să spună toată lumea. Nu ştiu ce i-a venit cu femeia aia. Dar să ştiţi că el nu e sănătos cu capu’. Când avea vreo cinşpe ani l-au dus la poliţie. Nu ştiu ce i-au făcut, dar şi-a bătut în frunte un cui şi de el a agăţat un prosop. Aşa a umblat. Nici la armată nu l-au luat”. La capitolul nebuni e băgată imediat şi femeia care l-a denunţat pe Mailat. „Emilia asta e handicapată de gradul unu. Să verifice în ţară. Acum a luat-o Poliţia şi o ţine la chestură, cică s-o protejeze. Dacă e bolnavă de ce o bagă în seamă?”, se întreabă unul dintre ţigani. Jurnaliştii italieni au făcut potecă la cartierul de case din carton încercând să lămurească misterul. Traducător – Costică Argint, preşedintele Asociaţiei refugiaţilor politici romi şi români în Italia din Treviso. Cu blugi, ciocate maro şi pe cap cu o bască vişinie cu emblemă de „United States, Marine Corps”. Cum ridică vreunul dintre „băştinaşi” glasul în faţa camerelor de filmat, cum mâna lui Argint, dotată cu ghiul sănătos de aur, taie nervoasă aerul. ”Vorbiți cu calm și liniște. Ce o să zică italienii când vă văd la televizor că vă răstiți? Vă dau numărul meu de telefon și dacă mai vin polițiștii mă sunați imediat. A fost o mare nenorocire ce s-a întâmplat și de aia sunt și polițaii așa”. Țiganii din Tor di Quinto îl ascultă sfioși, dar pun punctul pe i: ”Noi de aici nu plecăm. Că n-avem bani. Unde să ne ducem? Că n-avem un euro să mâncăm acu, dar să plecăm acasă. În România e mai rău ca aici. Ne pregătim de cei mai rău. Că polițaii ne-au dat două zile să plecăm. Dacă nu vin cu buldozerele și rad tot”. Unii și-au făcut deja planul pentru următorul domiciliu – stația cea mai apropiată de tren, Campi Sportivi.
02.11.2007, Roma
Publicat în cotidianul Gândul
