Perioada embargoului impus fostei Iugoslavii a dus la perfecţionarea metodelor de eludare a prevederilor legale şi, deci, de îmbogăţire a anumitor persoane. În aceste cazuri, totul s-a făcut „pe coate”, legea tăcerii aflându-se la mare preţ. Cu toate acestea, am reuşit să aflăm mai multe detalii despre un transport efectuat de un camion al SC ITIA SA Timişoara, din vama Szeged, care ar fi trebuit să ajungă la Thessaloniki (Grecia), mai precis la firma Apostolos Exp.-Imp.
Despre ce s-a întâmplat pe drum, șoferul – a cărui identitate nu o vom dezvălui, deocamdată – ne-a declarat: „Sunt angajat la ITIA Timișoara și conduceam autoutilitara cu numărul de înmatriculare 32 TM 2714/32 TM 2808. În data de 20.04. 1993 am fost trimis în cursă pe relaţia Ungaria-România-Bulgaria-Grecia. În data de 21 aprilie am încărcat marfa din Ungaria, din magazia vămii Szeged, cu destinaţia Thessaloniki (Grecia). La întoarcerea la autobază, unde trebuia să mi se dea autorizaţia şi actele necesare pentru a efectua cursa, mi s-a spus de către Borţun Ilie (directorul SC ITIA SA – n.a.) că trebuie să efectuez cursa pe teritoriul iugoslav. Urma să mă prezint la Novi Sad, la vamă, să mă întâlnesc cu o persoană pe care nu o cunoşteam. Borţun mi-a spus că (persoana respectivă – n.a.) îmi va da actele necesare pentru cursă. Am trecut prin vama românească fără probleme. La vama Novi Sad au venit trei persoane care mi-au cerut actele mărfii. Atunci mi-am dat seama că nu este ceva în regulă. Am mai avut timp să trag din acte două CMR-uri. Restul mi le-au luat, după care mi-au spus să conduc camionul într-o magazie. Aici, când am ajuns, am fost înjurat şi ameninţat cu o armă. Mi s-a spus să tac din gură, până descarcă marfa. După descărcare am cerut carnetul TIR, că să-l predau la autobază. Spre norocul meu, una dintre acele persoane vorbea limba maghiară şi mi-a spus să plec, că altfel mă împuşcă. Am ajuns la ITIA şi i-am spus lui Borţun ce am păţit. Mi-a spus că sunt un nemernic şi să tac din gură”.
Marfa transportată de TIR-uI românesc conţinea cabluri de oţel, clingherit şi altele. Pentru a afla mai multe detalii l-am contactat şi pe domnul inginer Ilie Borţun, cel acuzat că ar fi fost autorul „deturnării”. După ce ne-a cerut un scurt răgaz pentru a căuta în arhivă, Domnia sa ne-a prezentat două CMR-uri (scrisori de însoţire a mărfii) pe care exista doar ştampila de la vama ungară, nu şi cea de la firma din Grecia, cum ar fi fost normal, dovadă că pe drum s-a întâmplat ceva. Directorul Borţun şi-a spus punctul de vedere: „La dosar nu există actul care să confirme că marfa a intrat în România, că este dus mai departe. Pe acest CMR nu figurează acest lucru, este doar ştampila de la vama de interior, nu de la graniţă. Nu se poate spune că noi am dirijat transportul în Iugoslavia, pentru că acest lucru îl poate face doar exportatorul. Nu putem da altă destinaţie. Nici şoferul nu poate să plece decât la destinaţia din documente. În primul rând, trebuie să se verifice intrarea şi ieşirea prin vamă, care este organul competent în aceste situaţii”. Unde a ajuns totuşi marfa şi ce s-a întâmplat va trebui să stabilească organele abilitate de lege, care vor răspunde poate şi la altă „întrebare”: „cum s-a făcut plata transportului şi decontul pentru această cursă?”
Publicat în 04.03.1996 în cotidianul Renașterea bănățeană
